„Sânii mei au făcut carieră. Eu doar i-am urmat.” – Pamela Anderson

Fără îndoială, Pamela Anderson, e cunoscută de întreaga planetă. Însă voluptuoasa blondă a primit şansa de a dobândi acest statut dintr-o pură întâmplare. Pe lângă succesul profesional, vedeta a avut parte şi de o viaţă tumultuoasă, presărată cu nelipsitele eşecuri sentimentale.

Totul a început când Anderson a asistat la un meci de fotbal, în Vancouver. Atunci, o cameră de luat vederi a stadionului a surprins-o pe viitoarea vedetă în mulţimea de spectatori şi a transmis imaginile pe un ecran imens. Lumea a adorat-o, iar ofertele nu s-au mai oprit să vină. Prima a primit-o de la revista Playboy. „M-au sunat şi m-au rugat să apar pe coperta publicaţiei. Iniţial i-am refuzat, fiindcă iubitul meu de atunci se împotrivea. Dar au insistat şi am acceptat. Am plecat în Los Angeles şi nu m-am uitat înapoi”, a dezvăluit vedeta.

A urmat celebrul serial „Baywatch”, care i-a adus consacrarea Pamelei. Totuşi, starul nu ar vrea să apară într-o reeditare a show-ului, deoarece urăşte remake-urile.

Vedeta a fost însă în prim plan şi datorită vieţii ei particulare. Căsnicia cu Tommy Lee s-a încheiat după trei ani, când rockerul a fost arestat pentru violenţă domestică. O casetă XXX furată cu cei doi a făcut de asemenea deliciul publicului. „Nu am văzut caseta şi nu vreau să o văd. M-am săturat de Tommy. O mulţime de ciudaţi au făcut o grămadă de bani cu filmarea”, a dezvăluit Anderson.

Ghinionul în amor a continuat pentru vedetă, întrucât a mai fost căsătorită cu Kid Rock, care a divorţat la scurt timp după ce a văzut filmul Borat, în care a apărut şi fostul iepuraş. Un alt mariaj eşuat a fost cel cu Rick Salomon. „Sunt romantică şi de aceea mă căsătoresc. Ar trebui să fiu oprită de cineva. Acum nu am pe nimeni. Se zvoneşte acum că sunt cu Michael Jackson”, a mărturisit Pamela.

În 2002, blonda a dezvăluit că s-a îmbolnăvit de hepatita C, după ce a împărţit o un ac de tatuaj cu toboşarul de la Motley Crue. „Sunt bucuroasă că am recunoscut. De atunci, de patru ori mai multe persoane se duc la doctor să se testeze. Încă mai am momente când beau multă şampanie, dar echilibrez cu o alimentaţie sănătoasă. Am avut parte de o viaţă tumultuoasă, dar regret doar că mi-a dăunat sănătăţii”, a recunoscut starul.

Vedeta îşi aminteşte însă cu plăcere de zilele petrecute la conacul lui Hugh Hefner, unde i-a dus şi pe fii săi şi ai lui Tommy Lee, Dylan şi Brandon.

Când vine vorba despre sânii ei, starul este de părere că s-a exagerat mult pe această temă. „S-a spus că mi-am botezat sânii Pancho şi Lefty. Dar, din păcate, nu este adevărat. De fapt, nici nu cred că sunt aşa de nemaipomeniţi, dar ceva s-a întâmplat când au apărut pe ecran – e ca şi cum s-ar fi umflat sau ceva de genul. Dar le este suficient. Nu le mai fac nimic, pentru că tind să mă gândesc la sănătatea mea mai mult acum decât am făcut-o vreodată. Când m-am operat prima dată a fost pentru că toată lumea făcea asta. Apoi mi-am scos implanturile după divorţul de Lee, ca şi cum aş fi zis: «Îi arât eu lui». Dar începuseră să îmi lipsească, aşa că mi le-am pus din nou. Unele peste altele, pot spune că sânii mei au făcut carieră. Eu de fapt m-am târât după ei în această cursă”, a declarat Pamela.

În prezent, Anderson este un apărător al drepturilor animalelor, prin organizaţia Peta, are un reality show, intitulat „Pam: Girl on the Loose” şi locuieşte cu copiii săi în Malibu. Şi, după cum a demonstrat-o prin numărul de striptease din emisiunea lui Ellen DeGeneres, este în formă. De ce ar mai avea nevoie?

Reclame

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: